O nouă arenă splendidă va fi construită la Constanța. Noua casă a echipei Farul va costa 97,5 milioane de euro.
Guvernul României a aprobat azi proiectul noului stadion ”Gheorghe Hagi”. Acesta va avea gazon hibrid și va putea primi 18.000 de spectatori, urmând să fie construit pe locul vechiului stadion.
Complexul noii arene de la malul Mării Negre, care va avea calificativul UEFA 4 (cel mai mare), va cuprinde și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism, cu o tribună de 1.000 de locuri.
De asemenea, vor fi amenajate și săli de antrenament, un spațiu expozițional, dar și un centru de conferințe, spații administrative, comerciale și restaurante.
Lucrările vor dura 28 de luni, iar fondurile pentru ridicarea noului stadion vor fi acoperite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Astfel, în mai puțin de doi ani și jumătate, Farul va juca din nou în casa ei tradițională. În prezent, echipa-fanion a Dobrogei joacă la Ovidiu, pe un stadion cu o capacitate de 4.500 de locuri.
Nu uita, la fiecare comandă pe care o faci pe FarulMarketPlace.ro, 50% din comisionul de vânzare ajunge la echipă! Tu, familia și prietenii tăi, puteți cumpăra produse pe care, oricum, le comandați pe alte website-uri. De ce să nu ajuți financiar echipa, fără niciun alt cost, ori efort. Ai peste 100.000 de produse. Fă-ți cumpărăturile pe FarulMarketPlace.ro
Iar dacă nu ai cont, îți poți face unul AICI